Politică de retur

Actualizat la data de: 28 mai 2024

Conform prevederilor Ordonanței de Urgență 34/2014, dreptul Clientului de a se retrage dintr-un contract încheiat la distanță nu se aplică în cazul produselor comercializate prin intermediul Website-ului nostru, afine.eco. Aceste produse sunt alimente, iar legislația prevede excepții pentru produsele alimentare, dată fiind natura lor perisabilă și riscurile asociate manipulării și păstrării acestora. În consecință, produsele alimentare achiziționate de pe site-ul nostru nu pot fi returnate, indiferent de motiv, pentru a asigura siguranța și calitatea alimentelor oferite.

Produsele alimentare comercializate prin intermediul Website-ului afine.eco nu beneficiază de garanție conform Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește recepția produselor, clienții pot refuza primirea acestora doar dacă produsele livrate nu corespund calitativ și/sau cantitativ cu comanda inițiată. Este important de menționat că nu se acceptă recepția parțială a comenzii. La momentul livrării, clienții au opțiunea de a accepta produsele „așa cum sunt”, urmând ca eventualele neconformități să fie soluționate ulterior, pe cale amiabilă, sau de a refuza integral livrarea.

Dacă, după primirea comenzii, constatați că lipsesc anumite produse care figurează pe bonul de comandă sau pe factură, vă rugăm să ne semnalați această problemă la adresa de e-mail [email protected] în termen de 24 de ore de la livrarea produselor. Orice reclamație referitoare la lipsa unor produse efectuată după această perioadă nu va fi luată în considerare.